ma uit la filme pentru ca imi plac povestile. de cand ma stiu mi-au placut povestile, asa spun parintii mei si asa imi aduc si eu aminte. imi placea sa invat pe de rost povestile si sa le repet atunci cand cineva mi lea citea. dupa aceea am invatat sa le citesc singura. am putut sa imi aleg ce sa citesc, sa le povestesc, sa spun daca mi-au placut sau nu.
ma uit la filme pentru ca imi plac personajele. imi plac oamenii in general. imi place sa ma uit pe strada la oameni si sa ma gandesc ce se ascunde in spatele fiecaruia, ce povesti, ce viata duc. imi place sa ma uit la oameni in autobuz, in zone aglomerate, imi plac chipurile obosite, mirate, plictisite, fetele luminoase si cele grave, cele pe care nu le uiti. imi plac oamenii-personaje, puternice, cu defecte evidente si cu calitati evidente. imi plac oamenii care povestesc tare si cu entuziasm, care cred in povesti. imi plac oamenii care se asculta in timp ce povestesc. imi plac personajele secundare, care trec prin imagine si se fac remarcate, care au replici cu cuvinte putine, dar care te fac sa te uiti la fata lor, la mimica lor. imi plac personajele tari care socheaza, imi place bardem in no country for old men, imi place tucci in the lovely bones. imi plac personajele care te fac sa simti ceva.
ma uit la filme pentru ca imi place muzica de film. imi place sa caut obsesiv cate o piesa, imi place sa nu o gasesc si sa o caut in continuare. imi place cand o gasesc si o ascult obsesiv.
ma uit la filme pentru ca imi place sa ma uit la filme. imi place ca timpul trece si eu ma gandesc la povestea din film, la vietile personajelor, la optiunile lor. imi place sa pierd vremea uitandu-ma la filme. imi place sa treaca timpul in timp ce ma uit la povesti. si uneori cand aleg un film in fata unei carti este pentru ca imi lipsesc imaginile.