raftul nataliei

ieri seara am constientizat si eu ceea ce se spune din batrani: nimic nu vesnic.
multimea are nevoie de lideri si lideri au nevoie de multime, vedetele de fani, fanii de vedete. de multe ori ma gandesc la trecut, la muzica pe care o ascultam, la oamenii cu care stateam, la hainele pe care le purtam si imi dau seama ca nu ma mai identific cu acea persoana.
de la brenda si brandon la saved by the bell, de la bryan adams la backstreet boys, de la pantaloni mulati (egeri mov cu stelute) la pantofi hidosi albi cu platforma, de la vama veche la coldplay, ... ca sa amintesc doar cateva.
ne schimbam si uitam ce lasam in urma, etape de viata fara de care nu am putea evolua. sa fie oare romania post revolutie de vina, ca suntem tot aici, tot plictisiti si tot in spatele evenimentelor?

in general imi duc traiul in pace cu mine insami si cu cei din jurul meu. totusi, uneori ma enerveaza enorm unii oameni. episodul de azi: TAXIMETRISTII.

1.in principal ma deranjeaza cand ma provoaca la discutii atunci cand citesc ceva sau cand vorbesc la telefon, desi de cele mai multe ori imi fac placere conversatiile despre trafic si fotbal sau despre municipalitate. afli multe si e inclus in pret. aici trebuie sa remarc taximetristii clujeni care erau mari furnizori si de barfe si de informatii.

2. muzica. am ascultat de toate de la manele la muzica religioasa, unii chiar cantau si ei cu voce tare. mi s-a intamplat doar o data, poate era alcolizat soferu.

3. mirosul din masina. de cateva ori mi s-a intamplat sa mi se faca rau din cauza mirosului din masina, de cele mai multe ori miros de dulap vechi, transpiratie si imbicsit.

4. plata. nu sunt zgarcita si apreciez munca oamenilor asa cum imi place si mie sa-mi aprecieze altii munca. si totusi ma deranjeaza cand sunt taxata in plus, fie ca e vorba de 1 leu taxat in plus sau de vesnica tentatie a drumurilor laturalnice. oamenii judeca pentru ca e in firea lor. neplacut este atunci cand ti-ai spalat parul si arati absolut normal si ingrijit, sa se presupuna ca fie ai bani doldora in geanta, fie ca nu cunosti orasul sau ca nu iti pasa. mie imi pasa.

din episodul de azi: cand i-am atras atentia taximetristului ca ruta aleasa de el e ocolitoare mi-a spus: "domnisoara ma faceti sa plang". nu doream sa-l emotionez pana la lacrimi, doream doar sa ajung mai repede si pe drumul cel mai scurt.

e 2009, ninge si mai am cateva zile de liniste. ma simt ca in convalescenta dupa o boala lunga care m-a tinut la pat sub paturi grele care te impiedica se te intorci de pe o parte pe alta. m-am obisnuit sa dorm foarte mult de diminieata incat nu mai prind diminetile. de revelion pe la 4 am vizionat ultimul woody allen si de atunci "lalai" giulia e los tellarini, de parca as avea permanent febra. sa fie vorba de efectul fervex care ma face sa visez la tari calde si inverzite. oricum in scop curativ consum constant alcool, care ma face sa vorbesc tare si sa rad si mai tare. afara ninge si e asa de frig incat nici nu vreau sa deschid usa spre afara daramite sa ies. in ultimele 5 ore caut soundtrack-uri si cred ca imi revine boala care ma va lovi si tintui la pat pana luni. pana atunci, vise frumoase!

cu o zi inainte de prima zi ma doare spatele, si stau mai mult in pat decat in picioare, si bine si rau, desi presimt o seara cu multe emisiuni stupide de televiziune romaneasca.
cu o zi inainte de prima zi am cautat vasc prin oras si am gasit.
cu o zi inainte de prima zi nu m-am spalat pe cap si nu m-am aranjat in vreun fel pentru ca intr-un fel nu e un prilej prea special faptu ca trece vremea.
cu o zi inainte de prima zi fac bilantul: apartament nou cu chirie, mai frumos, mai central si mai mare, masina de spalat, paris, o tunsoare mai scurta, un job nou mai relaxat, prieteni noi si vechi, prima manichiura.
cu o zi inainte de prima zi ma gandesc ca va fi mai bine la fel cum si 2008 a fost mai bine.ceea ce va urez si voua!

si am fost la belgrad.
la belgrad e frumos pentru oameni urbani ca si mine si pentru sarbi. barbatii sunt inalti si destul de frumosi, bruneti si au fete de luptatori, femeile sunt cam ca la noi, un segment reprezentativ sunt "pipiţele acadea". satele din jur arata cumva ca romania anilor '90, dar se construieste mult. nu au masini fiţoase ca noi, au tot felu de skode si lazi, multe dacia logane. pe pietonalu din zona centrala se asculta muzica house cu volumul la maxim, dar varstnicii nu schiteaza niciun gest. e colorat si gri, vechi si nou, modern si demodat in acelasi timp.
in belgrad cei care arata mai cosmopoliti nu vorbesc nicio limba decat a lor, dar dau indicatii (doar in sarba bineinteles), politia te opreste pentru ca nu esti sarb, dar amenda poti s-o alegi in functie de cati bani ai in buzunar, eu zic de fapt ca e un fel de taxa pe limba engleza.
P:"for this offense you must pay 2000 dinar"
R:"but i am really lost and i only have 1000"
P:"ok then i give an offense for no seatbelt, ok? it is only 1000 dinar"
(legenda: P: politist, R: Radu)

cam asa merge cu ei, deci e cam ca la noi, macar stia politistul engleza, avea un vocabular destul de vast, si ne-a indicat drumul dupa ce am primit amenda.
pe drum spre sarbi am ascultat romante (caini vagabonzi, sa nu uitam sa iubim trandafirii) iar pe drum incoace am ascultat cibelle si yann tiersen, asta pentru cei carora le spune ceva. si nu, nu am mancat plescavita, am mancat japonezisme.

sunt cam 150 de km din timisoara, musai trebuie mers cu un sal/fular/ceva la gat, multa rabdare si harti intr-o limba cunoscuta.

intotdeauna e tare placut s e te intorci la lucrurile care ti-au placut in trecut. weekendul acesta m-a vizitat o prietena foarte buna. afara a fost frig, asa ca am iesit numai cat sa mancam o salata si sa bem niste bere nefiltrata (din pacate n-au avut paulaner, mare deziluzie!). frigul mi-a dat posibilitatea de a purta una din caciulile achizionate si manusile de boschetar de la roxana. tot frigul ne-a facut sa stam in casa la caldurica, ceai, cafea cu lapte, chai, cartofi la cuptor si muffins. meniu nesanatos, gustos si in ton cu sezonul 6 si 7 din gilmore girls. a fost frumos si scurt weekendul ca mai toate lucrurile frumoase (nu fac aluzie la nimic!), mi-a adus aminte de studentie si de cluj, de dependenta de seriale, si de vizionarea lor care era aproape o ceremonie. am ras si neam "depresionat" putin pe faptul ca a trece timpul.
sunt foarte multumita de weekend, cred am viata pe care am visat-o intotdeauna, cu prieteni buni, cu amintiri, dar si cu niste regrete, nu prea multe insa, vreo 5 minute in muzeul regretelor.

multumesc jeni!

intruna din zilele in care ma grabeam la servici (asta mai ales pentru ca ma organizez foarte prost si mereu sun in urma cu cate ceva)ascultam la tovarasu ipod piesa aceasta, si involuntar m-am gandit la tine. cu dedicatie!!

ps: mie imi place mult si green grass. nu stiu de ce, cred ca pur si simplu se potriveste cu starea de leguma de saptamana asta. nu-mi prieste munca!!

afara se face tot mai frig, si mie imi place tot mai mult sa stau lipita de o sursa de caldura, sa beau ceai si sa citesc reviste si sa pregatesc dulciuri la cuptor. imi place sa gatesc in bucataria mea din timisoara, cu vasele si ustensilele mele. si bineinteles cel mai placut este sa savurez ce am gatit. in timp ce gatesc ascult unul din "cd-urile mele de bucatarie", tangouri, ska, bossanova, cibelle, gogol bordello. singurul neajuns din ultima vreme este ca nu-mi mai place cafeaua asa de mult ca pana acum, sau poate ca mi s-a stricat "expresorul", si-a trait si el viata.
viata e buna si sunt multumita de mine ca o furnicuta care asteapta cu o camara plina de provizii sa vina iarna.

desi inca n-am vazut boogie (mai nou e numai de la ora 14) am mers ieri seara la ember. filmu e in stilu golden compass. ca sa scriu in limbaj de scoala: "actiunea se petrece intr-un oras subteran.." ridicat de catre "constructori" pentru a salva planeta (concluzia mea), unde oamenii beneficiaza de lumina datorita unui generator care isi da suflarea. orasul se ghideaza (ca si lumea noastra) dupa niste legi bine stabilite de aceeasi "constructori", au un fel de biblie a orasului, un primar corupt, tot felul de sarbatori gen "ziua numirii"- in care tragi un bilet ca la loz in plic si afli ce slujba vei avea (cam din categoria ajutor de instalator, ceasornicar, magazier, electrician, spalator de podele, tesator, caraus de galeti; "ziua cantatului"- in care se canta imnuri ctitorilor orasului. imnul in sine e foarte amuzant e un fel de crede si nu cerceta. evident este ilegal sa parasesti orasul, sa te indrepti spre necunoscut si desi nimeni nu stie cum sa evadeze, ca intotdeauna exista o cale.

locuitorii sunt imbracati foarte eco, in tricotaje, bumbac si alte materiae naturale, par doar usor nespalati si nepieptanati. sunt evident foarte skinny pentru ca orasul nu mai are rezerve de mancare, mai ales pentru ca primarul se ingrasa in buncarul sau secret, acolo unde e de fapt toata rezerva de mancare.

cu alte cuvinte un film foarte simpatic pentru o seara de luni- vineri. de remarcat din nou publicul timisorean de cinematograf care a empatizat inca o data cu personajele principale,incurajandu-le cu voce tare in toate situatiile grele. asa-s banatenii, sufletisti!!

new york- a realiza
napoli-lupta
roma-sex
stockholm-conformism.... zice elizabeth gilbert

de cand am citit asta parca tot inerc sa gasesc cuvintele oraselor in care am fost in ultima vreme. pana acum am gasit doar ARAD- incet si BUCURESTI- trebuie, desi nu sunt inca 100% convinsa de cuvantul pentru bucuresti. ma mai gandesc.
pe lista mea ar mai fi inca paris si viena.
partea buna a jocului astuia este ca am chef sa citesc, si chiar citesc, si inca mai mult decat atat reflectez la ce citesc. presupun ca e un pas inainte, si nu vine doar din lipsa de activitate din ultima vreme.

pentru ziua de azi ma declar multumita (desi e doar 9:47) pentru ca am scris pe blog (imi propun de 2 luni), pentru ca am schimbat looku blogului, desi nu sunt pe deplin multumita, si pentru ca in sfarsit am pus si link-uri noi.

si nu vad mare lucru...
sunt genu de om care gaseste obsesii din zbor si daca nu le gasesc eu ma gasesc ele pe mine. momentan pe langa ca ascult la disperare tom waits urmaresc cu si mai mare disperare dr house (pe rtl, axn, si la modu' ordonat pe laptop). am trecut intrecut cu lost prin aceeasi obsesie, si n-am crezut ca mi se va mai intampla vreodata.
house mi se pare mai realist, mai uman, figura lui imi aminteste de dermatologii din romania, cei care se uita la tine de la distanta, stramba din nas si iti zic ca ai ceva extrem de grav (desi in final se dovedeste a fi o banala alergie). imi place desfasuratorul serialului, elucidarea misterului diagnosticului. ma intreb cum ar putea fi posibil asa ceva la noi, si ajung la concluzia ca n-ar fi posibil.
se intrevede o prietenie lunga si trainica, mai am inca vreo 4 sezoane de parcurs.