raftul nataliei

cu totii avem (sau am avut) griji inca de copiii, a venit revolutia si parintii ne-au spus ca va fi mai bine, ca a murit he-who-must-not-be-named-ca-altfel-mama-sau-tata-vor-avea-probleme. au urmat anii 90, cu frustrarile post-revolutie, cu imaginea alimentarelor colorate si pline cu produse din vest, cu revistele "vestice" pline de jucarii si bunatati din care ne alegeam la modu idealist lucruri cu fratele meu.
nu am dus lipsa de nimic, insa aveam in suflet amaraciunea ca in tara mea nu se gaseste tot ce e in vest.
am fost un copil visator, iar acum sunt un adult (ce cuvant urat) si mai visator. visez la narnii, hogwarts-uri, puteri magice, poduri din terabithia, lumi paralele. la o magie ascunsa a lucrurilor. mi-a placut foarte mult ideea coexistentei lumii magice si lumii incuiate la j. k. rowling, si daca ar fi sa aleg versiunea mea preferata, asta ar fi. mi-ar placea maine sa descopar ca exista un minister al magiei.
proabil ca rutina ma aduce in pragul visarii si ma face sa sper ca exista si ceva spectaculos in viata mea, o aventura neobisnuita care sa ma scoata din cotidianul banal.
sunt fana a genului "film pentru copiii". ma uit cu drag la eroii copilariei copilului anului 2000, desi am senzatia ca nu acestia sunt eroii majoritatii copiilor, ci fotbalistii, luptatorii de wrestling si personajele de jocuri virtuale. vorba cantecului: noi in anul 2000 cand nu vom mai fi copii...